ARGES EXPRES
 » EDITIA CURENTA   NR: 2012 , 09 August 2007 Asculta LIVE! Arhiva Abonamente Redactia Contact
 
ACTUALITATI
ANUNTURI
FAPT DIVERS
REPORTAJ
CACTUS
EDITORIAL
HOROSCOP
TINERET

Home » TINERET

”Nu-mi place să mă plafonez!”
Casandra Duta  

Tot mai mulţi tineri aleg să trăiască în Bucureşti şi spun că în Capitală pot gasi mai uşor un loc de muncă, iar după ce termină facultatea, se angajează.  Aşa s-a întâmplat şi cu tânăra de succes din această săptămână. Mihaela Loredana Smădu este născută pe data de 2 septembrie 1977, în Curtea de Argeş.  A urmat cursurile Colegiului Naţional “Vlaicu Vodă”, profilul teoretic. După absolvire, a plecat la Bucureşti pentru a urma cursurile  facultăţii. În anul II de facultate l-a cunoscut pe soţul său. Mai apoi avea să afle că el este din Curtea de Argeş şi că locuiau  pe aceeaşi stradă, având prieteni comuni, iar la sfârşitul anului II s-au căsătorit.

Ştiu că ai terminat Facultatea de Management. De ce nu ai ales o carieră în acest domeniu?
Încă din timpul facultăţii  am început să am joburi  part-time. Primul job part-time mi-a adus mari bucurii,  deoarece la numai câteva luni  am fost avansată şi ajunsesem  să coordonez persoane cu vârste de 2-3 ori mai mari ca a mea.
Deoarece mă consider o persoană destul de puternică, după o vreme mi-am dorit  mai mult. În acel moment, deşi lucram cu această firmă şi eram  şi studentă, mi-am mai luat încă un job cu program de 6-7 ore/zi. Nu pot spune că a fost uşor,  dar eram mândră de mine că la numai 22-24 de ani ştiam ce voiam şi făceam lucruri pe care alţi colegi de-ai mei nici nu le gândeau….
Ce faci tu, concret, în munca ta?
După terminarea facultăţii am rămas însărcinată. I-am dat naştere lui Robert, comoara mea, cum  îl alint eu. Viaţa mea avea să urmeze  o altă cale de-acum… Deşi am stat un an acasă cu cel mic,  mi-am păstrat slujba part-time. După această perioadă am început să lucrez cu o creatoare de modă, iar de aici până la ceea ce fac acum a fost doar un pas.
După o vreme am ajuns  să lucrez ca stilist-vestimentar în cadrul Trustului Media Pro…  şi nu numai. Mi-am deschis propria firmă  prin care prestez aceste servicii.
Este o muncă foarte frumoasă, dar destul de grea, deoarece lucrezi cu persoane din lumea mondenă, vedete cum le spunem noi, şi nu e uşor deloc, deoarece fiecare are o anumită viziune despre viaţă. Pentru fiecare set de  poze pe care le vedeţi în revistă  se munceşte enorm… Eu, personal, trebuie să aleg hăinuţe cu câteva zile înainte, în funcţie de tema pictorialului, de stilul adaptabil sau nu al vedetei. Apoi urmează munca de câteva ore, care se pot transforma în zile, la şedinţa foto… La o şedinţă foto ştii când începi, dar niciodată când termini, deoarece lucrând cu profesionişti, până când totul nu e perfect,  nu se termină. Şi mă refer aici  la problemele ce apar (de genul mărimea nu se potriveşte, stilul e prea îndrăzneţ sau prea cuminte, modificarea ţinutelor pe moment etc).
Am lucrat pentru reviste de tot genul: Playboy, Pro TV   Magazin, Ce se întâmplă doctore?, Maxim, Go 4It, fostul Apropo TV, dar am lucrat şi pentru diverse formaţii sau soliste care îşi schimbau stilul de muzică sau îşi scoteau noi albume, reclame…
Ce înseamnă pentru tine cariera?
Muncă, satisfacţie, încredere în sine, independenţă.
Ai ales să faci acest lucru doar pentru bani sau şi din alte motive?
La început, în orice job în care m-am băgat, sincer, am făcut-o pentru un venit… şi cred că toţi muncesc pentru bani. Apoi  am început să o fac pentru că  îmi plăcea. Aveam o mare satisfacţie atunci când vedeam revistele pe piaţă sau emisiunile la TV, deoarece pentru acel “rezultat frumos” muncisem şi eu.
Care este sau a fost moto-ul tău în viaţă?
Moto-ul meu?!... “Munceşte, iubeşte, iartă!”.
Dacă ai avea  de ales, ai mai face acelaşi lucru?
Eu sunt o persoană foarte dornică de schimbare, îmi plac la nebunie schimbările. Tot timpul încerc să fac şi altceva. Nu-mi place să mă plafonez. De aceea,  cred că acum practic  am 3 joburi. Nu pot sta… Dar dacă aş da timpul  în urmă, da, aş face aceleaşi lucruri, dar poate mai bine.
Care este cartea ta preferată?
Spre ruşinea mea, în momentul de faţă citesc seara doar poveşti (pentru băiatul meu), iar ziua revistele…
Ai fost tentată vreodată  să renunţi la ceea ce faci?
Când am venit în Bucureşti, mi-am făcut bagajele de zeci de ori, deoarece nu mă puteam obişnui cu agitaţia şi vacarmul  de acolo. Acum nu înţeleg cum oamenii din Curtea de Argeş pot fi aşa de liniştiţi. Vin aici, mă relaxez 2-3 zile, îmi încarc bateriile şi gata… cel puţin deocamdată.
Care au fost cele mai reuşite şedinţe foto?
Nu pot spune eu care au  fost cele mai reuşite şedinţe foto, dar pot da exemple de şedinţe haioase. Prima care îmi vine  în minte este cea cu Raluca, care  a fost la Big Brother şi am făcut şedinţa Playboy la mare, în plină stradă….
Ioana Ginghină, pe plaiuri greceşti, tot pentru Playboy, Loredana Groza, în maşini de epocă, pentru revista Apropo, Oana Zăvoranu, Papi şi Corina Dănilă încercând să le schimbăm look-ul total, Daciana Sîrbu alături de un căţeluş care nu înţelegea că noi muncim, Dana Rogoz alături de  un minunat purceluş ce se transformă în prinţ şi lista poate continua din  cele câteva sute de şedinţe…
Cine a avut cea mai  mare influenţă asupra ta când erai copil?
De mică, părinţii mi-au insuflat conceptul că pentru o reuşită  în viaţă e nevoie de multă muncă, înţelegere şi dăruire….

ˆSus