ARGES EXPRES
Home   NR: 2788 , 08 September 2010 Asculta LIVE! Arhiva Abonamente Redactia Contact
 
ACTUALITATI
REPORTAJ
ANUNTURI
FAPT DIVERS
GHIMPE DE VEGHE
INVATAMANT
EDITORIAL
UTILE
CULTURA
HOROSCOP
CACTUS

Home » ECONOMIC

Şomajul tehnic a fost prelungit
Casandra Duta  

Sindicatele au obţinut de la Guvern aplicarea şomajului tehnic pentru alte trei luni. Astfel, firmele îşi vor putea trimite salariaţii acasă începând cu această lună cu plata a 75% din salariu, pentru cel mult 90 zile. În ceea ce priveşte suma pe care statul o va plăti pentru acest şomaj, Mihai Şeitan, ministrul Muncii consideră că banii pe care îi vor primi în acest an cei circa 200.000 beneficiari, aproape 500 milioane de lei, nu înseamnă un efort mare, comparativ cu cele 900 milioane lei pe care statul le-ar da dacă aceştia ar fi disponibilizaţi. “Motivul pentru care am vrut prelungirea acestui şomaj a fost ca atunci când va reîncepe producţia în acest an în sectorul privat să avem acolo disponibilă forţa de muncă şi să o folosim mai departe”, explica Liviu Apostoiu, vicepreşedinte Cartel Alfa. Companiile vor mai avea în plus de beneficiat de pe urma contribuţiilor sociale pe care nu le vor mai plăti pentru angajaţi pentru respectiva perioadă, precum şi impozitul pe venit. Ordonanţa dată de Executiv mai cuprinde şi precizarea că salariaţii sunt scutiţi de la plata CAS, fără a se suspenda şi contorizarea stagiului de cotizare, dacă este suspendat contractul colectiv de muncă pe motive economice, tehnologice, structurale sau altele similare. În 2009, statul a cheltuit 300 milioane lei noi pentru a acoperi şomajul tehnic. Circa un milion de angajaţi au primit o formă sau alta de sprijin.

ˆSus